- Publicitate -
Ad imageAd image

NATO reafirmă nevoia de a sprijini Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru a câştiga războiul

Ad imageAd image

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a evidenţiat încă o dată, luni, nevoia de a susţine Ucraina atât timp cât va fi necesar pentru ca aceasta să câştige războiul de agresiune declanşat de Rusia în februarie anul trecut, informează AGERPRES.

Într-o întâlnire cu parlamentari din Germania şi cu membri ai grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Jens Stoltenberg a subliniat că statele aliate trebuie să rămână pregătite pentru a sprijini Ucraina până la capăt.

El a salutat rolul parlamentarilor în informarea opiniei publice şi în menţinerea unui nivel ridicat de sprijin public pentru Ucraina.

De asemenea, înalta oficialitate a Alianţei Nord-Atlantice a insistat pe necesitatea continuării investiţiilor în apărare şi pe importanţa menţinerii unităţii transatlantice.

Necesitatea susţinerii constante a Ucrainei a fost reafirmată luni şi de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un mesaj online adresat participanţilor la conferinţa ‘Securitatea Europei după invadarea Ucrainei de către Rusia’, organizată de Institutul pentru afaceri europene şi internaţionale de la Dublin (IIEA).

”Prin invadarea Ucrainei, o ţară independentă şi suverană, preşedintele (rus Vladimir) Putin a declarat război ordinii mondiale bazate pe reguli aşa cum o cunoaştem şi o preţuim. Trebuie să susţinem Ucraina atât timp cât este necesar şi cu orice are ea nevoie pentru a câştiga”, a spus Geoană, care a adăugat că în acelaşi timp aliaţii trebuie să-şi consolideze în continuare capacitate de apărare şi descurajare.

Fostul ministru de externe român a salutat colaborarea din ultimii ani între NATO şi Irlanda (ţară care nu face parte din Alianţa Nord-Atlantică), inclusiv în misiunile şi operaţiunile NATO din Bosnia, Afganistan şi Kosovo.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu