China promite o „reunificare paşnică”; Taiwanul cere să-i fie respectată democraţia

Ad imageAd image

Premierul chinez Li Keqiang a promis duminică o „reunificare paşnică” cu Taiwanul, dar şi paşi hotărâţi pentru a împiedica independenţa insulei, în timp ce Taipeiul a răspuns că Beijingul ar trebui să respecte angajamentul poporului taiwanez faţă de democraţie şi libertate, transmite Reuters, informează AGERPRES.

China, care consideră Taiwanul democratic o provincie rebelă, şi-a intensificat activitatea militară în apropierea insulei în ultimii trei ani, drept răspuns la ceea ce Beijingul numeşte „complicitate” între Taipei şi Washington, principalul susţinător şi furnizor de arme al Taiwanului.

În august 2022, China a organizat manevre militare în jurul Taiwanului drept răspuns la o vizită la Taipei a lui Nancy Pelosi, care era pe atunci preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA.

Luând cuvântul în deschiderea reuniunii anuale a parlamentului chinez, Li a declarat că Beijingul sprijină principiul „o singură Chină”, care stipulează că Taiwanul este parte a Chinei, deşi nu a ameninţat direct cu măsuri de ordin militar, notează Reuters.

Guvernul ar trebui să pună în aplicare politica partidului nostru pentru „soluţionarea chestiunii taiwaneze” şi „să facă paşi hotărâţi pentru a se opune independenţei Taiwanului şi a promova reunificarea”, le-a declarat Li celor aproximativ 3.000 de delegaţi din Marea Sală a Poporului din Beijing.

„Trebuie să promovăm dezvoltarea paşnică a relaţiilor de-o parte şi de alta a Strâmtorii şi să facem progrese în privinţa procesului de reunificare paşnică a Chinei”, a adăugat el.

Consiliul taiwanez pentru relaţii politice cu China continentală a răspuns la ceea ce a numit „reafirmarea” de către Li a politicii Chinei faţă de Taiwan, spunând că Beijingul ar trebui să accepte realitatea că cele două părţi ale Strâmtorii Taiwan „nu sunt subordonate una celeilalte”.

China ar trebui „să respecte angajamentul poporului taiwanez faţă de conceptele sale fundamentale de menţinere a suveranităţii, democraţiei şi libertăţii Republicii China, a transmis consiliul, folosind denumirea oficială a Taiwanului.

China ar trebui să trateze relaţiile de-o parte şi de alta a strâmtorii în mod pragmatic şi raţional, într-o manieră egală şi reciproc respectuoasă, pentru a crea condiţiile unor interacţiuni sănătoase, a adăugat consiliul.

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a propus în mod repetat convorbiri cu China, pe care Beijingul le-a respins deoarece consideră că şefa statului este o separatistă.

Guvernul de la Taipei contestă ferm pretenţiile de suveranitate ale Beijingului asupra insulei şi spune că doar cei 23 de milioane de locuitori ai Taiwanului îşi pot decide viitorul, scrie Reuters.

Agenţia de presă britanică aminteşte că Taiwanul va organiza alegeri prezidenţiale şi legislative la începutul anului 2024, fiind de aşteptat ca tensiunile cu China să domine campania electorală.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu