- Publicitate -
Ad imageAd image

TRANSPARENȚĂ PUBLICĂ – Rețeaua Școlară a Băii Mari urmează a fi aprobată. Am avut anul trecut scandaluri

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Municipiul Baia Mare a anunțat în data de 1 martie 2023 deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului de hotărâre privind aprobarea Rețelei Școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza Municipiului Baia Mare, în anul școlar 2023-2024. La finalul anului trecut au apărut în presă o serie de schimbări care s-ar fi dorit a se face în rețeaua școlară, însă a ieșit un mare scandal.

La începutul lunii decembrie a anului trecut municipalitatea înainta Inspectoratului Școlar Maramureș o serie de propuneri legate de viitoarea rețea școlară a orașului. Aceste propuneri însă au starnit însă multe nemulțumiri, fiind chiar proteste organizate în fața Inspectoratului Școlar Maramureș.

Atunci, conform propunerilor făcute atunci prin respectivul proiect de hotărare, Colegiul Tehnic C.D.Nenițescu Baia Mare ar fi urmat să fie unitate absorbită – comasare prin absorbție cu Liceul Tehnologic Transilvania Baia Mare (unitate absorbantă), Școala Gimnazială Alexandru Ivasiuc – comasare prin absorbție cu Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir, clasele cu profil teoretic/științele naturii-liceu zi și postliceale sanitare de la Seminarul Teologic Liceal Sfantul Iosif Mărturisitorul absorbite de Liceul Teoretic Emil Racoviță, respectiv Grădinița cu program prelungit nr. 3 arondată la Școala Gimnazială Octavian Goga. În prezent această grădiniță este structură a Clegiului de Arte Baia Mare.

Apoi, Grădinița cu program prelungit Micul Prinț comasare ărin absorbție cu Grădinița cu Program Normal nr. 4 Baia Mare. Administrația locală aducea și argumente în favoarea acestor schimbări în rețeaua școlară. Spunem doar că, de exemplu, clădirea care s-ar fi eliberat de pe strada Luminișului nr.1, prin comasarea Colegiului CD Nenițescu cu Liceul Tehnologic Transilvania ar fi fost dată în folosință și administrare Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu” – structura Școala Gimnazială „Petre Dulfu” sau că clădirea unde este acum Liceul Sanitar ar fi urmat să fie dată în folosință Liceului Teoretic „Nemeth Laszlo”.

Însă, în 22 decembrie 2022 a existat o solicitare a ISJ Maramureș de revenire la unele comasări de unități de învățămant. În ședința de CL din 22 decembrie s-a decis că Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” rămane cu personalitate juridică, Grădinița 3 rămane structură a Colegiului de Arte, Grădinița Micul Prinț rămane unitate cu personalitate juridică, respectiv Colegiul Tehnic CD Nenințescu va rămane structură independentă, nu structură a Seminarului Teologic Liceal Sf. Iosif Mărturisitorul.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu