La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a desfăşurat, în prima zi a lunii martie, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate. Cu această ocazie, poliţiştii de frontieră au observat pe direcția localității Lunca la Tisa, patru persoane care transportau, în spate, colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.
„Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean. Întrucât cei în cauză au ignorat somaţiile verbale, în vederea reținerii persoanelor implicate, s-au tras 2 focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale. Astfel, un bărbat (îmbrăcat în costum de neopren) a fost reţinut, iar ceilalți trei au sărit în apa râului Tisa, ajungând pe teritoriul statului vecin.
Imediat au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului. La fața locului, poliţiştii de frontieră au descoperit 8 colete cu țigări, care au fost transportate la sediul instituției, împreună cu bărbatul reținut, un cetățean ucrainean, în vârstă de 20 de ani, în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii baxurilor cu țigări, s-a constatat că acestea conțin 5.998 pachete țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de aproximativ 70.200 lei”, arată ITPF Sighetu Marmației.
Dragoș HOJDA