- Publicitate -
Ad imageAd image

NEMULȚUMIRI – Autoritățile publice sub teroarea altor autorități publice. Cine spune asta

Ad imageAd image
Ad imageAd image
Nemulțumiri exprimate public de către primarul comunei Săcălășeni, Emilian Pop, la adresa Inspectoratului pentru Situații de Urgență, respectiv la adresa celor de la Protecția Consumatorului Maramureș. OPC Maramureș este acuzată că a amendat lucrătorii din administrație pentru „3 kg de carne tocată depozitată în congelator, nu în frigider”, instituția fiind acuzată de lipsă de onoare. La fel și ISU Maramureș.
”Autoritățile publice sub teroarea altor autorități publice”. O spune primarul comunei Săcălășeni, Pop Emilian, care sune că el, alături de alți trei primari, au obținut cele mai mari amenzi din partea ISU Maramureș.
Deși în urmă cu mai puțin de o lună, una din cele mai importante instituții ale statului afirma în Maramureș că este cazul să trecem la o administrația bazată pe onoare și nu pe teroare, mai sunt autorități ale statului care s-ar putea să nu știe ce înseamnă onoarea și conduc în continuare prin teroare. Dacă OPC, fără să țină seama de obligația pe care o are – de a asigura controlul de îndrumare, la prima vizită într-o instituție își permite să amendeze lucrătorii din administrație pentru 3 kg de carne tocată, care, nefiind utilizată toată în același timp, a fost depozitată în congelator și nu în frigider, iată că e rândul ca și ISU să demonstreze aceeași lipsă de onoare prin lucrătorul S.S. care, deși afirmă că documentele și situația în teren la UAT SĂCĂLĂȘENI și instituțiile aparținatoare sunt cel mai bine puse la punct dintre instituțiile controlate, este obligatoriu să amendeze instituția controlată pentru că în magazia de la centrala termică lipsea abajurul de protecție a becului, iar stingătoarele de incendiu nu aveau verificarea la zi, susținând de asemenea că între instituțiile controlate de dânsul, dacă găsim vreuna care să nu fi primit amendă pentru lipsa verificării stingătoarelor, dânsul își dă demisia.
De asemenea, pentru faptul că primarul nu a putut să fie prezent până la finalul vizitei, lucrătorul S.S. a socotit de cuviință că, pentru ofensa adusă, să mai încheie un proces verbal de contravenție PE PERSOANĂ FIZICĂ. Atunci când un defect este generalizat, se pune problema dacă acel defect este o normalitate, sau cel care îl consideră defect greșește. De asemenea, ne întrebăm dacă există vreo instituție a statului român care să corespundă stufoșeniei de reglementări pe linia situațiilor de urgență, iar dacă nu există o asemenea instituție, nici măcar sediile ISU, nu cumva sunt reglementări excesive și perimate? Aceasta este tema pe care o transmitem parlamentarilor maramureșeni și nu numai. De asemenea, pare mai prezent ca nicicând romanul PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR, când, purtătorul de grade militare, Apostol Bologa, după ce a spânzurat verificând cu mare atenție funia, săpunul și scăunelul, când este dus la spânzurătoare se împiedică în scăunel și dă cu capul în frânghie”, spune primarul Emilian Pop.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu