- Publicitate -
Ad imageAd image

Popescu: Depozitele de gaze naturale ale României au aproape 50% grad de umplere

Ad imageAd image

Depozitele de gaze naturale ale României au aproape 50% grad de umplere, ceea ce asigură necesarul de consum pentru cetăţeni şi economie, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook, informează AGERPRES

„Împreună cu prim-ministrul Nicolae Ciucă am participat joi la reuniunea Grupului de Lucru Interdepartamental pentru Securitate Energetică (GLISE). Depozitele de gaze naturale ale României au aproape 50% grad de umplere, ceea ce asigură necesarul de consum pentru cetăţeni şi economie. Aşa cum am promis, trecem fără probleme de acest sezon rece şi am început deja să ne pregătim pentru iarna următoare. România este conectată la rutele de transport a gazelor ceea ce ne asigură independenţa şi securitatea energetică, precum şi posibilitatea de a ajuta şi Republica Moldova”, a notat şeful de la Energie.

La reuniunea GLISE au mai participat secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, consilierul de stat în cancelaria prim-ministrului, George Agafiţei, reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul energiei.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu