Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, nu a exclus joi posibilitatea ca războiul din Ucraina să mai dureze încă un an pentru că preşedintele rus Vladimir Putin nu pare să vrea să pună capăt agresiunii, relatează EFE, informează AGERPRES.
‘Cred că Rusia a demonstrat un dispreţ total nu doar faţă de vieţile oamenilor din Ucraina, ci şi faţă de cele ale propriilor soldaţi’, a declarat ministrul Wallace la postul de radio LBC din Londra.
După 12 luni de război în Ucraina, circa 188.000 de soldaţi ruşi – în realitate, mult mai mulţi – sunt morţi şi răniţi ‘ca urmare a acestei catastrofale erori de calcul şi a agresiunii preşedintelui Putin’, a afirmat Ben Wallace.
‘Când cineva a întrecut măsura şi crede că este în regulă să facă asta propriului său popor, nu cred că se va opri’, a spus Wallace, întrebat dacă războiul ar putea dura încă 12 luni.
Marea Britanie va păstra un minut de reculegere vineri în semn de respect pentru victimele conflictului din Ucraina, cu ocazia împlinirii unui an de la declanşarea invaziei ruse împotriva acestei ţări.