Senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș: ”Sunt permanent preocupat și implicat în promovarea și aprobarea proiectelor legislative care vizează drepturile maramureșenilor. Consider că bunăstarea concetățenilor mei și o calitate a viații mai bună, reprezintă un obiectiv prioritar al activității mele parlamentare.”
Președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, senatorul liberal Cristian Niculescu-Țâgârlaș a inițiat alături de colegii parlamentari PNL din Maramureș, deputații Florin-Alexandru Alexe și Bota Calin Ioan, o propunere legislativă (L60/2023), pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, proiect care a fost deja avizat favorabil în Comisia juridică din Senatul României.
Conform acestui demers legislativ, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, respectiv în localităţile Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizarea sau diminuarea cuantumului pensiei.
”Persoanele vârstnice merită stima, respectul și toată recunoștința noastră pentru efortul depus în construirea României iar noi, cei care astăzi reprezentăm interesele maramureșenilor, avem obligația morală de a veni în sprijinul lor pentru a avea o viață mai bună”, a concluzionat senatorul Cristian Niculescu-Țâgârlaș.