Maramureșenii trebuie să știe că Poliția Română a fost informată cu privire la o campanie de fraude online, care este în desfășurare de câteva luni, având o răspândire la scară largă în mai multe țări europene (Germania, Austria, Olanda, Finlanda și Belgia), săvârșite prin apeluri telefonice nesolicitate, în care persoanele bănuite își atribuie identitatea unor persoane din cadrul unităților bancare.
„Victimele sunt informate cu privire la faptul că, în urma unor atacuri cibernetice, conturile lor bancare au devenit vulnerabile și că trebuie să transfere de urgență soldul disponibil într-un cont sigur al băncii, în caz contrar existând riscul pierderii sumelor de bani aflate în aceste conturi. În această modalitate, bănuiții conving persoanele vătămate, în general persoane în vârstă sau cu o educație financiară precară, să transfere banii în conturi bancare controlate de aceștia, deschise la aceeași bancă, de unde sumele sunt transferate succesiv și transformate în criptomonede, în vederea îngreunării depistării persoanelor bănuite.
Acest tip de înșelăciune este cunoscut instituțiilor de aplicare a legii sub denumirea de ,,phone number spoofing”. În situația în care primiți astfel de apeluri telefonice nesolicitate, vă recomandăm să nu dați curs celor transmise telefonic, să nu accesați eventualele linkuri sau atașamente transmise și să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție”, a anunțat Poliția Romană.
Partea bună a lucrurilor este că până în prezent, Poliția Română nu a fost sesizată cu privire la comiterea unor fapte cu acest mod de operare, această comunicare având rolul de a informa și preveni cetățenii.
Dragoș HOJDA