Un bărbat de 46 de ani a fost găsit spanzurat în pădurea din apropierea lacului Nistru azi, 19 februarie. Potrivit IPJ Maramureș, azi, 19 februarie, la ora 15.02, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că în pădurea din apropierea lacului Nistru, a fost găsit un bărbat spânzurat.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că victima se afla spânzurată de un copac și nu prezenta semne vitale. Aceasta a fost identificată ca fiind un bărbat de 46 de ani din Băița. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Baia Mare în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată IPJ Maramureș.
Dragoș HOJDA