Aleșii locali vor trebui să dea undă verde (sau nu) proiectului de hotărare privind aprobarea inițierii demersurilor pentru negocierea în vederea încheierii unui nou contract de închiriere pentru terenul în suprafaţă de 11.040 mp aferent perimetrului de exploatare cariera Blidari,în favoarea SC STUR SRL. Proiectul de hotărare va fi supus dezbaterii în ședința de Consiliu Local de maine, 17 februarie.
„Din documentaţia prezentată rezultă că SC STUR SA este titularul Licenței de exploatare nr.3310/1999 aprobată prin HG 1236/07.11.2002 , publicată in M.O , partea I, nr.825/14.11.2002,pentru o perioadă de 20 de ani
și Act adițional nr.3/ 26.10.2022, la Licența de exploatare nr.3310/1999,valabil până la data de 13.11.2027
Urmare solicitarii de închiriere a perimetrului de exploatare al carierei Blidari, s-a supus atenţiei Consiliului Local propunerea şi s-a adoptat HCL 59/2002, urmare căreia s-a încheiat contractul de închiriere pentru suprafaţa de 11.040 mp în favoarea solicitantului SC STUR SRL, teren înscris în CF 1188 Baia Mare,nr.topo.7097/1/2/1, cuprins în inventarul terenurilor din domeniul privat al Municipiului Baia Mare, pozitia 7647, teren în Blidari (cariera Stur). Contractul de închiriere a expirat la data de 25.03.2022.Prin adresele înregistrate cu nr.30319/04.07.2022 , 1573/13.01.2023 titularul contractului cere prelungirea contractului de închiriere pentru terenul în suprafaţă de 11.040 mp aferent perimetrului de exploatare cariera Blidari.
Dacă se va aproba proiectul de hotărâre, comisia numită prin HCL 449/2022 urmează să negocieze prețul, durata și clauzele contractuale pentru noul contract de închiriere pentru terenul în suprafaţă de 11.040 mp aferent perimetrului de exploatare cariera Blidari.In anul 2022 SC STUR SRL a achitat suma de 1.991 lei, această sumă include și taxa pentru folosința terenului pe perioada fără contract”, se arată în referatul de aprobare al acestui proiect de hotărare.
FOTO stur.ro
Dragoș HOJDA