15.700 de firme şi-au suspendat activitatea în 2022

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în 2022 a fost de 15.700, în creştere cu 20,58% comparativ cu anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), informează AGERPRES.

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în intervalul menţionat au fost din Bucureşti, respectiv 1.742 (număr în creştere cu 35,56% faţă de 2021), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 812 de firme suspendate (în creştere cu 18,89%), Braşov -706 (plus 49,26%), Iaşi – 688 firme (+34,9%) şi Neamţ – 639 (+39,52%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 86 (în creştere cu 4,88% faţă de 2021), Covasna – 121 (minus 13,57%), Giurgiu – 128 (plus 16,36%) şi Caraş-Severin – 129 (plus 0,78%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 4.329 (+14,8%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 1.466 suspendări (+41,64%) şi alte activităţi de servicii – 1.377 suspendări (-4,71%).

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu