Cifrele oferite de către Direcția de Statistică Maramureș referitoare la nivelul de educație al maramureșenilor ne arată că numărul celor care au terminat o facultate este unul destul de mic la nivel de județ. Astfel, din totalul populației rezidente a județului Maramureș, 44,92% au nivel mediu de educație (postliceal,
liceal, profesional, învățământ complementar sau de ucenici), 42,60% nivel scăzut (preșcolar, primar,
gimnazial sau fără școală absolvită) și doar 12,47% nivel superior.
„Din punctul de vedere al ponderii populaţiei rezidente cu nivel superior de educație, judeţul Maramureș
se situează pe locul 19 în ierarhia judeţelor. Populația activă a județului Maramureș este de 185,343 mii persoane, fiind compusă din 173,010 mii persoane ocupate și din 12,333 mii șomeri. Populația inactivă cuprinde 267,132 mii persoane din care pensionarii și beneficiarii de ajutor social reprezintă 38,85% iar elevii și studenții aproape o treime (31,54 %). Restul sau casnici, casnice sau alte situații. Deci 185 de mii populația activă și 267 de mii cea inactivă.
Din punctul de vedere al ponderii populației ocupate în populaţia rezidentă a județului, judeţul Maramureș
se situează pe locul 22 în ierarhia judeţelor. Din punctul de vedere al ponderii populației șomere în populaţia rezidentă a județului, judeţul Maramureș se situează pe locul 20 în ierarhia judeţelor”, arată Direcția de Statistică Maramureș.
Dragoș HOJDA