- Publicitate -
Ad imageAd image

Norvegia anunţă descoperirea unui zăcământ ”substanţial” de minerale şi ”pământuri rare”

Ad imageAd image
Ad imageAd image

O cantitate „substanţială” de metale şi minerale, variind de la cupru la metale denumite „pământuri rare”, a fost descoperită în urma unui studiu norvegian pe fundul mării din zona platoului continental extins al Norvegiei, au anunţat autorităţile, vineri, în cadrul primelor estimări oficiale, transmite Reuters, informează AGERPRES.

Ţara nordică, un important exportator de petrol şi gaze, analizează deschiderea zonelor offshore pentru mineritul de adâncime, un proces ce necesită aprobarea Parlamentului şi a stârnit îngrijorări legate de mediul înconjurător.

„Dintre metalele găsite pe fundul mării în zona de studiu, magneziul, niobiul, cobaltul şi „pământurile rare” se regăsesc pe lista cu minerale critice a Comisiei Europene”, a declarat într-un comunicat Direcţia Norvegiană a Petrolului (NPD), care a condus studiul.

Estimarea resurselor, aflate în zone îndepărtate din Marea Norvegiei şi Marea Groenlandei, a arătat că acestea constau în 38 de milioane de tone de cupru, aproape de două ori mai mult comparativ cu volumul extras în fiecare an la nivel global, dar şi 45 de milioane de tone de zinc, acumulate în sulfuri polimetalice.

Sulfurile, denumite şi „fumător negru”, se găsesc de-a lungul riftului din zona mediană a oceanului, unde magma din mantaua Pământului ajunge la fundul mării, la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri.

Aproximativ 24 de milioane de tone de magneziu şi 3,1 milioane de tone de cobalt se estimează că s-ar afla în crustele de mangan crescute pe stratul iniţial de rocă de-a lungul a milioane de ani, dar şi 1,7 milioane de tone de ceriu, un „pământ rar” folosit în aliaje.

Crustele de mangan ar conţine şi alte „pământuri rare”, cum ar fi neodim, ytriu şi disprosiu. „Mineralele rare, scumpe, cum ar fi neodimul şi disprosiul, sunt extrem de importante pentru magneţii din turbinele eoliene şi motoarele vehiculelor electrice”, a precizat NPD.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu