Consiliul Județean Maramureș are planuri mari cu Spitalul Județean Baia Mare, astfel că în perioada următoarea va continua demersurile pentru dezvoltarea unității medicale.
Astfel, se dorește extinderea UPU, dar și obținerea finanțării pentru noul bloc operator, care va conține inclusiv parcări subterane și un heliport.
”Un proiect care conține și parcări subterane și heliport deasupra și un modul UPU și care va fi în valoare de aproape 70 milioane de euro, cu tot cu dotări. Proiectul este finalizat, cred că în următoarea ședință vom intra cu indicatorii tehnico-economici, ca mai apoi să putem depune cererea de finanțare.
La Spitalul Județean voi veni cu propunerea în ședința de buget, pe care o vom avea în prima decadă a lunii februarie, să finanțăm reamenajarea secției UPU, printr-o extindere, astfel încât să putem crește capacitatea secției și să reducem mai mult decât s-a redus anul trecut timpii de așteptare pentru afecțiunile ușoare. Și aici intră peste 85.000 de oameni în fiecare an, drept urmare cred că atenția noastră trebuie să fie una foarte mare”, a spus președintele CJ, Ionel Bogdan, în ședința ordinară de joi, 25 ianuarie, a Consiliului Județean Maramureș.
Vlad HERMAN