- Publicitate -
Ad imageAd image

AFIR – Fonduri de 400 de milioane de euro pentru antreprenorii care au investit la sate

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că antreprenorii care au investit în satul românesc au primit, în perioada 2015 – 2022, sprijin pentru înfiinţarea şi pentru dezvoltarea de activităţi neagricole prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Finanţarea a fost acordată prin submăsurile 6.2 şi 6.4 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

„Dintre investiţiile eligibile care au primit finanţare prin submăsura 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice, producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producţia de ţesături etc. Prin submăsura 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole au fost finanţate investiţii noi în unităţile de primire turistică de tipul parcuri de rulote, camping sau bungalow, precum şi în unităţile de fabricare a produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton, fabricarea produselor chimice, farmaceutice, fabricarea produselor electrice, electronice etc.

Antreprenoriatul are un rol foarte important în dezvoltarea comunităţilor rurale pentru că asigură diversificarea activităţilor economice şi oferă servicii şi produse care să atenueze discrepanţa dintre urban şi rural. Sprijinul financiar nerambursabil pentru aceste tipuri de investiţii a suscitat un interes mare, iar fondurile disponibile s-au epuizat foarte repede. Investiţiile neagricole în mediul rural permit obţinerea unui venit independent de activitatea agricolă, asigură locuri de muncă şi aduc bani la bugetul local. În noua programare financiară a FEADR, în perioada 2023 – 2027, AFIR va continua să finanţeze proiecte de investiţii neagricole, dar competiţia va fi la fel de mare ca şi până acum, accentul punându-se pe calitatea şi beneficiile pentru comunitatea locală” declară George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Acesta spune că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit online peste 14.900 solicitări de finanţare a investiţiilor neagricole din mediul rural, care depăşesc ca valoare totală 1,3 miliarde de euro. În urma procesului de evaluare şi de selecţie a cererilor de finanţare depuse, Agenţia a încheiat contracte de finanţare cu 4.287 de antreprenori pentru proiecte în valoare totală de 398 de milioane de euro.

„Pentru decontarea cheltuielilor efectuate până în prezent în cadrul investiţiilor, AFIR a efectuat plăţi însumând 278,7 milioane de euro către beneficiarii acestui sector. Dintre beneficiarii contractelor de finanţare, prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), AFIR a finanţat peste 3.800 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) care dezvoltă investiţii neagricole în mediul rural, 1.484 de activităţi legate de servicii, 876 de agropensiuni şi alte 128 de proiecte pentru activităţi meşteşugăreşti.

De asemenea, 926 de tineri antreprenori au primit finanţare europeană prin PNDR pentru a dezvolta afaceri la ţară. Cu ajutorul fondurilor europene gestionate la nivelul AFIR, s-au creat 4.558 de noi locuri de muncă în sectorul non-agricol din mediul rural, din care 1.681 sunt pentru femei”, adaugă Chiriță.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu