Continuă să crească numărul celor care folosesc aerogara din Tăuții Măgherăuș. Conform unor informații oficiale, anul trecut a adus un număr de 76.000 de pasageri la Aeroportul Internațional „Maramureș”. Iar în acest an se speră, în cel mai optimist scenariu, la un maxim de 140.000 de pasageri, minim 100.000. Din totalul de 76.000 de pasageri, 25.000 au fost pe zboruri interne, respectiv 20.000 pe zboruri externe, iar restul pe chartere. Și toate acestea în condițiile în care în 2019 am avut 41.000 de pasageri care au folosit acest aeroport.
Cifra de 140.000 pasageri este cu atat mai plauzibilă cu cat din acest an ar urma să avem două noi curse externe, Munchen și Roma.
Dragoș HOJDA