Peste 9.200 de dosare penale pentru infracţiuni silvice au fost înregistrate în anul 2022, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), informează AGERPRES.
Inspectorul principal Codrin Ciurea, ofiţer specialist în cadrul Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, a precizat că anul trecut au fost efectuate 40.431 de controale, dintre care 6.593 în fondul forestier, 1.426 în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier, 2.608 pe linia proveninţei, prelucrării, depozitării şi valorificării materialului lemnos, 28.333 pe linia legalităţii transportului materialului lemnos şi 1.471 vizând alte aspecte.
De asemenea, au fost făcute verificări la peste 72.900 de obiective, dintre care 64.387 au fost vehicule, 1.478 exploatări forestiere, 672 instalaţii de debitat, 1.615 depozite, 1.290 târguri, pieţe, oboare şi 1.029 ocoale silvice.
„În urma activităţilor de verificare, au fost aplicate 14.288 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de peste 23 de milioane de lei, iar faţă de 124 de persoane au fost dispuse măsuri preventive (31 de persoane faţă de care a fost luată măsura controlului judiciar, 72 de persoane faţă de care a fost instituită măsura reţinerii, 10 persoane faţă de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu şi 11 persoane arestate preventiv. Totodată, pe parcursul anului 2022, la nivelul Poliţiei Române, au fost înregistrate 9.247 de dosare penale în domeniul silvic”, a detaliat sursa citată.
În plus, poliţiştii au confiscat peste 117.000 de metri cubi de material lemnos, dintre care 30.633 de metri cubi lemn rotund, 67.815 metri cubi lemn de foc, 16.150 de metri cubi cherestea, restul fiind alte produse din lemn.