- Publicitate -
Ad imageAd image

ALERTĂ EPIDEMIOLOGICĂ GRIPĂ – Ce obligații au de luni conducerile școlilor din județ

Ad imageAd image
Ad imageAd image

De maine se reia școala după vacanța de iarnă a elevilor. Nu oricum, ci în plină alertă epidemiologică cauzată de cazurile de gripă și infecții respiratorii existente la nivel național. Ministerul Educației a anunțat că, în contextul reluării cursurilor începând cu data de 9 ianuarie 2023, a organizat o videoconferință cu inspectorii școlari generali, participanților fiindu-le transmise concluziile discuțiilor desfășurate zilele trecute la Ministerul Sănătății, cu direcțiile de sănătate publică din țară.

Lucia Deca a încurajat inspectorii să sprijine școlile pentru a continua procesul educațional în condiții normale, să pună accent pe prevenție, să încurajeze o stare de calm și să se consulte cu Ministerul Educației în situația excepțională în care o unitate de învățământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP.

„În cadrul ședinței, Ministerul Educației a transmis o serie demateriale informative elaborate de INSP cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal. Recomandarea a fost ca accentul să fie pus pe prevenție, să existe o comunicare strânsă cu direcțiile de sănătate publică județene (DSP) și să se țină cont de recomandările făcute de acestea.

În acest context, inspectoratele școlare vor colabora cu direcțiile de sănătate publică județene, în vederea explicării și accesibilizării măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor în unitățile de învățământ, având ca obligații desemnarea unei persoane responsabile de comunicarea permanentă cu direcțiile de sănătate publică, comunicarea către unitățile de învățământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătății, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înțelesul tuturor, respectiv informarea Ministerului Educației cu privire la orice situație excepțională din punct de vedere epidemiologic constatată în unitățile de învățământ”, arată Ministerul Educației.

De la nivel central au fost transmise și obligațiile pe care le vor avea de maine conducerile unităților de învățământ preuniversitar, respectiv diseminarea către părinții sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor/antepreșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate, conform ghidului transmis de Ministerul Sănătății, realizarea triajului zilnic în colectivități școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb, asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor, efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ sau aerisirea periodică a încăperilor.

Alte obligații sunt cele privind instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, recomandarea utilizării batistelor de unică folosință, recomandarea folosirii măștilor de protecție sanitară, atât pentru personal cât și pentru elevi/preșcolari, dar și informarea părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu