Circula haotic cu mașina: Maramureșean prins cu 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Marți seară, în  jurul orei 20.15,  polițiștii Secţiei 3 Poliţie Rurală Fărcaşa care executau activități de patrulare pe raza de competență au fost sesizați telefonic de către un coleg aflat în timpul liber în drum spre casă despre faptul că în fața sa, pe D.J. 108/A un autoturism circulă haotic, din direcția Fărcașa spre municipiul Baia Mare.

”S-a pornit în urmărirea acestuia şi s-a luat legătura telefonic cu apelantul care și-a menținut deplasarea în spatele autoturismului suspect, iar în apropierea intersecției din localitatea Ardusat, cele două autoturisme au oprit în parcarea  unui restaurant, unde a ajuns și echipajul de poliție aflat în serviciu.

S-a procedat la legitimarea conducătorului autoturismului, stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 38 de ani din Asuaju de Sus. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Centrul de Permanență Medicală Fărcașa, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336, alin. 1, Cod Penal.

Apreciem vigilența agentului de poliție de la Postul de Poliție Sălsig și a tuturor participanților la trafic care de multe ori apelează serviciul 112 pentru a sesiza comportamente deviante pe șosele și contribuie astfel la prevenirea unor tragedii”, spun reprezentanții IPJ Maramureș.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu