- Publicitate -
Ad imageAd image

Salariile profesorilor și directorilor de școli cresc din ianuarie 2024. Vezi câți bani vor primi în plus la salariu

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Finalul de an 2023 vine cu vești bune pentru personalul care lucrează în învățământul din Maramureș. De anul viitor profesorii, dar și directorii de școli, vor avea salarii majorate. În ședința de guvern de ieri, 28 decembrie, a fost aprobat proiectul de ordonanță de urgență pentru unele măsuri privind salarizarea personalului din învățământ și din alte sectoare bugetare. Ministrul Educației, Ligia Deca, a ținut să arate că în ceea ce privește majorările salariale pentru salariații din învățământ, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, creșterile sunt între 19,4% și 20,5%, creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 fiind de aproape 20% „din care vom avea o creștere brută medie de aproximativ 13% în ianuarie. Pentru debutanții cu studii superioare de lungă durată, creșterea brută medie totală în anul 2024 este de 19,4%, dintre care 12,6% în ianuarie”.

„Am făcut tot posibilul pentru a repara inechitățile salariale în ceea ce privește funcțiile didactice de conducere din sistemul de învățământ preuniversitar. Pentru aceste funcții s-a aplicat principiul conform căruia salariile de bază ale acestor funcții să fie peste nivelul salariilor de bază ale cadrelor didactice calculate cu dirigenție, în vederea eliminării inechităților existente acum. Astfel, pentru directori și directori adjuncți, față de salariul brut din decembrie 2023, creșterea brută medie totală în anul 2024 va fi de peste 36%, din care creșterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%. Prin urmare, un profesor cu studii superioare de lungă durată, gradul didactic I și peste 25 de ani vechime, cu sporul de suprasolicitare neuropsihică și dirigenție, va avea un venit mediu brut în luna iunie de 11.845 lei, în timp ce un director va ajunge la un salariu brut de 12.533 lei, care include sporul de suprasolicitare neuropsihică. Repet, creșterea include și rezolvarea inechităților existente în prezent între salariile pentru funcțiile de conducere și salariile funcțiilor de execuție.

Personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar beneficiază de creșteri care se calculează la salariul de bază, precum dirigenție 10%, de această creștere beneficiază aproximativ 78% din personalul didactic, gradație de merit 25% acordată pentru 16% din totalul personalului didactic, între 7 și 20% creștere salarială pentru predare simultană, de aceasta beneficiind aproximativ 10% din totalul personalului didactic, 15% pentru învățământ special pentru aproximativ 8% din personalul didactic. De asemenea, personalul didactic de predare beneficiază de sporuri, de exemplu, 10% spor de suprasolicitare neuro-psihică, de care beneficiază întreg personalul de predare, între 3 și 20% spor de zonă pentru personalul didactic din mediul rural, între 10 și 25% spor de practică pedagogică pentru personalul didactic care efectuează timp lucrat în regim de practică pedagogică.

Pentru învățământul universitar, pentru învățământul superior, creșterile sunt între 15 și 21%. Creșterea salarială brută medie totală pentru personalul didactic de predare din învățământul superior în anul 2024 este de aproximativ 20%, din care creșterea medie pentru luna ianuarie este de aproximativ 13%. Cea mai mare creștere se înregistrează pentru lectori sau șef lucrări, peste 21%, urmați fiind de asistenții universitari, care au o creștere de peste 20%. Pentru personalul didactic auxiliar, creșterea salarială brută medie totală în anul 2024 este de 15,5% în ianuarie, creșterea medie fiind de aproximativ 10%. Pentru personalul administrativ sau nedidactic, creșterea salarială brută medie totală anul viitor va fi de 15%, din care 9% se va acorda începând cu luna ianuarie. Aș menționa că aceste creșteri se adaugă creșterilor deja realizate în anul 2023, care înseamnă cam 30% pe medie la nivelul sistemului de învățământ, ceea ce face ca, într-un interval de aproximativ 12 luni calendaristice, creșterile pentru personalul din învățământ să fie, pe medie, peste 50%.”, a spus Ligia Deca.

Ministrul Educației a venit și cu exemple concrete: „pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată în învățământul preuniversitar, gradul didactic II, 15-20 de ani vechime, creșterea salariului de bază de la 6.947 în decembrie 2023 la 8.296 în iunie 2024. Este vorba despre o creștere de 19,4% din care 12,6 se acordă în luna ianuarie. Dacă se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică și indemnizația de dirigenție, în luna iunie salariul de bază brut va fi de 9.566 lei, cu gradație de merit, salariul brut crește la 11.735 lei.

Profesor cu studii superioare de lungă durată, debutant mai puțin de un an vechime, creșterea este de la 5.398 salariul de bază brut în luna decembrie a acestui an la 6.446 în luna iunie. Este vorba despre o creștere totală, în anul 2024, de 19,4% dintre care aproximativ 13%, 12,6 în luna ianuarie. Dacă se adaugă sporul de suprasolicitare neuropsihică și dirigenția, practic salariul de bază brut în iunie 2024 pentru un debutat va fi de 7.423 lei. Pentru director, dacă doriți tot așa un exemplu: un director de unitate de învățământ gradul I, adică peste 800 de elevi pentru gimnaziu și liceu, va avea un salariu de bază brut mărit de la 8.275 lei în decembrie 2023 la 11.484 lei în iunie. Cu acel spor de suprasolicitare neuropsihică, salariul brut în luna iunie 2024 ajunge la 12.173 lei. Este vorba de o creștere netă de aproximativ 1.870 lei”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu