Crăciunul este una dintre cele mai frumoase sărbători creștine iar aici în Maramureș, unde tradiția și obiceiurile se îmbină atât de armonios, Crăciunul nu înseamnă doar familia și prietenii adunați în jurul bradului tradițional ci înseamnă datini și colinde, pace și înțelegere, armonie și liniște sufletească. Crăciunul este o sărbătoare a familiei, a reunirii, a bucuriei și generozității, dar și un bun prilej de recunoștință pentru înțelepciunea pe care o lasă asupra noastră anul care se apropie de final.
Se spune că omul sfințește locul iar aici, în Maramureșul nostru binecuvântat, oamenii locului transmit cu sfințenie datinile și obiceiurile de la o generație la alta, în timp ce ecoul colindelor care vestesc nașterea pruncului Iisus răsună mai lin decât oriunde. Cu ocazia acestei sfinte sărbători vă invit pe toți să încercăm să alungăm din mințile și sufletele noastre tot ceea ce este negativ și să îmbrățisăm binele, frumosul și armonia Crăciunului.
În aceste momente încărcate de spiritualitate, tradiție și frumos le doresc tuturor maramureșenilor, oriunde s-ar afla, sărbători luminate și liniștite, cu pace în suflet și belșug în case.
Deputat PSD Maramureș Gabriel Valer Zetea, chestor al Camerei Deputaților