Un băimărean în vârstă de 33 de ani, pe nume Claudiu, a fost înjunghiat mortal în Italia, cu un cuțit de vânătoare, de un alt conațional.
Incidentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, 13 decembrie 2023, pe o stradă din Mede, o micuță localitate din provincia Pavia, scrie gândul.ro.
Potrivit publicației Corriere della Sera, Claudiu, un tânăr din Baia Mare, a fost ucis cu sânge rece și lăsat să moară în stradă chiar de conaționalii săi.

Bărbatul ar fi mers în Italia împreună cu prieten ca să recupereze o autoutilitară, evaluată la 7.000 de euro.
Ajuns în localitatea Mede, Claudiu a fost atacat pe strada Fratelli Magnani de alţi patru conaţionali. În mijlocul scandalului, unul dintre români a scos un cuţit de vânătoare şi l-a înjunghiat pe Claudiu, care a sângerat până a murit.
Informatore Vigevanese scrie că medicul ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic, confirmând decesul românului.
Atacatorii au fost, deja, reținuți de carabinieri, mai notează presa din Italia.
ZiarMM

