Nu de puține ori maramureșenii se plâng de condițiile în care sunt nevoiți să circule cu trenurile CFR. Un drum Baia Mare – București cu trenul se poate dovedi un adevărat coșmar, când circuli în niște vagoane de pe vremea comunismului, prin care intră frigul, când ești nevoit să mergi la niște toalete infecte, unde și-e scârbă să intri și de unde te rogi să nu ieși cu vreo boală, deci în atare condiții călătoria cu trenul nu este o opțiune. Avem însă și reversul.
„Transcarpatica, un tren produs 90% la Arad, la uzina lui Valer Blidar, este trenul cel mai confortabil care transportă călătorii din vestul țării în Capitală. Printre facilități sunt cabine de duș, serviciu de cabină, vagoane de dormitor de nivel european. Integrarea biletelor pe platforma de pe care se pot cumpăra tichete de călătorie pentru marii operatori naționali este un mare beneficiu în primul rând pentru călători, care vor putea dobândi astfel servicii de calitate mai bună într-un mod mult mai accesibil. Îl felicit încă o dată pe dl. Blidar pentru performanțele sale și nu pot să nu îmi exprim regretul că, în continuare, CFR Călători continuă să cumpere trenuri din străinătate, când la Arad se fabrică vagoane performante și mult mai avantajoase ca raport preț-calitate!”, spune Gheorghe Seculici, Director General at SC Proiect Real Estate SA.
Dragoș HOJDA