La ultima ședință de Colegiu Prefectural, Oana Oșanu, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș, a făcut o prezentare a activității instituției pentru perioada ianuarie-octombrie 2023. Am aflat lucruri interesante privitoare la dinamica locurilor de muncă, la stimularea angajatorilor pentru a angaja persoane trecute de o anumită vârstă etc.
Oșanu a precizat că la nivel de județ șomerii neindemnizați, surclasează șomerii cu indemnizații: „Șomerii neindemnizați sunt în procent de 70% în totalul șomerilor înregistrați, iar șomerii indemnizați reprezintă doar 30% în totalul șomerilor înregistrați. În prima jumătate a anului 2023 șomerii neindemnizați au un trend crescător, de la 2.596 șomeri înregistrați în luna ianuarie până la 3.119 în luna mai a.c. . Începând cu luna iunie șomerii neindemnizați au înregistrat un trend descrescător până în luna august, de laa 3089 până la 2671 șomeri înregistrați. Din luna septembrie șomerii neindemizați înregistrează o creștere constantă, care se menține până la finele anului 2022, cu valori cuprinse între 2.792 și 2.904 șomeri neindemnizați”.
La nivelul județului Maramureș, șomerii cu studii, primare și cei fără studii sunt în procent de 24%, șomerii cu studii gimnaziale 27%, șomerii cu studii liceale au o pondere de 21%, iar șomerii cu studii profesionale dețin o pondere de 16% în totalul șomerilor înregistrați. Important de precizat este că șomerii cu studii universitare au o pondere de 10%, iar șomerii cu studii postliceale 2% în totalul șomerilor inregistrați la AJOFM Maramureș.
„Cei mai mulți șomeri înregistrați la AJOFM Maramureș se regăsesc în grupele de vârstă 40-49 de ani (25 %), șomerii cu vârsta intre 30-39 de ani (18%), sub 25 de ani (17 %), urmați de cei cu vârsta cuprinsă între 50-55 de ani (17%). Cei mai puțini șomeri, sunt cei din grupa de vârstă 25-29 de ani, 8%. În anul 2023 (cumulat la 10 luni), numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 9.233 persoane. Dintre persoanele cuprinse la măsuri active, 3.931 s-au încadrat în muncă, ceea ce reprezintă un procent de realizare de 87,4 % la 10 luni, din angajările planificate pentru anul 2023.
Șomerii înregistrați la agenție, care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, beneficiază de primă de activare în valoare de 1.000 de lei, dacă se angajează cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puțin 3 luni. În perioada de referință, au fost acordate 177 prime de activare pentru șomerii care s-au integrat pe piața muncii. Șomajul în rândul persoanelor cu vârsta de peste 45 ani, şomeri unici susţinători ai familiilor monoparentale, tinerilor NEETS, șomerii de lungă durată și persoanele care mai au 5 ani până la vârsta de pensionare, continuă să constituie una din prioritățile Serviciului Public de Ocupare, în ceea ce privește creșterea ratei de încadrare a acestora pe piața muncii și susținerea permanentă a acestora cu stimulente financiare atât de la bugetul de stat, cât și din fonduri europene.
În perioada de referință ( ianuarie-octombrie 2023), nu au fost subvenționate locurile de muncă pentru aceste categorii de persoane. Aceste subvenții vor putea fi plătite de către AJOFM Maramureș agenților economici care au încheiat convenții cu SPO Maramureș pe parcursul anului 2023, în funcție de fondurile alocate de la bugetul asigurărilor sociale (BAS)”, a arătat Oana Oșanu.
Directorul AJOFM Maramureș a subliniat faptul că prin implementarea Planului de formare pentru anul 2023, AJOFM Maramureș și-a propus organizarea unui număr de 29 programe de formare profesională pentru 18 meserii la care vor fi cuprinse circa 454 persoane. Din acestea, 9 cursuri sunt cu finanțare europeana iar persoanele vizate a fi cuprinse la aceste cursuri, sunt în număr de 250.
Meseriile/ocupațiile pentru care s-au programat organizarea cursurilor de formare profesională și numărul de persoane distribuite la fiecare curs în parte, pe parcursul anului 2023, sunt următoarele:
Designer pagini web – 30 persoane,
Coafor – 15 persoane,
Referent resurse umane – 18 persoane,
Manager resurse umane – 15 persoane,
Lucrător comercial – 30 persoane,
Îngrijitori bătrâni la domiciliu – 15 persoane
Cameristă -15 persoane,
Operator introducere validare date -30 persoane,
Patiser -100 persoane,
Tâmplar manual -15 persoane,
Lucrător calificat în floricultură și arboricultură -34 persoane,
Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze -15 persoane,
Electrician electronist auto -15 persoane,
Competențe de bază de matematică ștințe și tehnologie -20 persoane,
Compentențe de comunicare în limba română -30 persoane,
Ajutor bucătar -18 persoane,
Bucătar -15 persoane,
Asfaltator – 15 persoane.
Dragoș HOJDA