În atenția parlamentarilor se află acum o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr.266/2008. Potrivit acestui document, numărul de locuitori dintr-o localitate va fi luat în calcul la înființarea unei farmacii. Acum, spre exemplu, în Baia Mare avem zone cu câtee două-trei sau chiar patru farmacii așezate una lângă alta.
„Această inițiativă legislativă vizează modificarea și completarea Legii farmaciei, în sensul introducerii avizului de funcționare obligatoriu acordat de Colegiul Farmaciștilor din România, prin colegiile farmaciștilor teritoriale județene pentru funcționarea farmaciilor comunitare. De asemenea, prin această propunere legislativă se introduce reglementarea care prevede ca, în mediul urban și rural, distanța minimă de amplasare a farmaciilor comunitare să fie de minimum 500 m, în aceeași localitate, precum și înființarea acestora prin raportare la numărul locuitorilor din localitate, potrivit datelor existente la INS”, arată inițiatorii,
Inițiatorii acestui proiect de lege spun că în Austria, spre exemplu, nu se poate înființa decât o farmacie la 5500 de locuitori, iar în Slovenia o farmacie la 6000 de locuitori. Acum legea farmaciei stipulează că în orașele reședință de județ avem o farmacie la 3.500 de locuitori, iar în celelalte orașe o farmacie la 4.000 de locuitori.
Dragoș HOJDA