Începând cu primăvara acestui an, toți tinerii care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional au liber în curțile școlilor, pe terenurile de sport în aer liber. Este o măsură care se impunea adoptată, în condițiile în care cele mai multe unități de învățământ din țară au închis de-a lungul timpului curțile școlilor, care altădată erau pline de copiii dornici de mișcare, după orele de curs sau în vacanțe. În Maramureș, unele școli au întârziat să dea lacătul jos de pe porți, însă legea adoptată de Parlamentul României la începutul anului 2023 trebuie respectată.
Sesizată cu privire la acest aspect a fost și Prefectura Maramureș, instituție responsabilă cu respectarea legii în teritoriu. Subprefectul PSD Crina Chilat a declarat că toți copiii au dreptul la educație, precum și la o viață sănătoasă, iar accesul gratuit acestora în incintele terenurilor de sport, garantat prin lege, nu poate fi îngrădit în vreun fel.
”Conform legii, tuturor copiilor, precum și tinerilor cu vârsta de peste 18 ani care învață la licee sau școli profesionale, până la terminarea studiilor respective, le este permis accesul gratuit în spațiile și terenurile de sport exterioare ale unităților de învățământ aflate în domeniul public al comunelor sau orașelor și sunt administrate de consiliile locale. Din informațiile pe care noi le deținem, școlile din județ, în marea lor majoritate (respectiv 115), au procedat la modificarea regulamentelor de organizare și funcționare, în ceea ce privește folosirea terenurilor de sport în afara orelor de program școlar. Sunt și excepții, cinci la număr, însă regulamentele de funcționare pentru aceste unități școlare sunt în curs de modificare. Sigur, avem și situații în care școlile nu și-au modificat regulamentele respective pentru că nu dețin teren de sport sau terenul e în reabilitare.
Din discuțiile purtate cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, am înțeles că s-au făcut verificări în privința liberului acces pe terenurile de sport ale unităților de învățământ din județ, iar toate școlile se vor conforma prevederilor normative. Vă asigur că în calitate de subprefect voi lua act de orice sesizare primită, pentru ca legea să fie aplicată întocmai, iar drepturile copiilor și tinerilor la educație și o viață sănătoasă să fie respectate”, a spus subprefectul PSD Maramureș, Crina Chilat.
Așadar, liber în curțile școlilor pentru toți copiii, chiar și după orele de program. Tinerii, care au nevoie zilnică de mișcare, sunt încurajați să facă asta fără vreo opreliște, iar părinții pot sta liniștiți în privința siguranței propriilor copii, atunci când aceștia sunt la joacă.
ZiarMM