- Publicitate -
Ad imageAd image

CARE SUNT CONDIȚIILE – Credite garantate de stat de până la 140.000 euro pentru anumiți români

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Și în Baia Mare, dar și în Maramureș există monumente istorice care ar merita puse în valoare și care necesită bani serioși pentru refacere, bani pe care proprietarii nu îi iau. Acum, printr-un proiect de lege, statul vrea să îi ajute pe acești proprietari, care vor putea accesa credite garantate de stat. În fapt este vorba despre o propunere legislativă pentru stabilirea unor măsuri în vederea implementării programului „Primul Monument Restaurat”.

Inițiatorii acestui proiect de lege spun că în noiembrie 2021 în România existau cel puțin 801 monumente istorice în pericol de disspariție, majoritatea din categoria monument, „numărul fiind în creștere față de datele precedente”. „Considerăm necesare prevederi legislative care să se refere nu doar la reabilitarea anvelopantei clădirii, ci la conservarea, restaurarea și punerea în valoare a întregului imobil. Este necesară extinderea aplicabilității prevederilor legale de sprijin financiar pentru operatorii economici, în situația existenței unor scheme de ajutor de minimis/stat. Considerăm oportună aprobarea unor dispoziții cu privire la acordarea de sprijin financiar pentru conservarea, restaurarea și punerea în valoare a monumentelor istorice”, arată inițiatorii proiectului de lege.

În proiect se precizează că „valoarea finanțării, destinate prin Program, unui imobil sau a unei părți de imobil deținute de o persoană fizică în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția, poate fi de maximum 70.000 euro, echivalent lei, și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, în valoare de maximum 66.500 lei și avansul plătit de beneficiar. Valoarea finanțării poate fi cuprinsă între 70.001 euro și maximum 140.000 euro și este compusă din finanțarea acordată de instituția de credit, cu o valoare cuprinsă între minimum 59.501 euro și maximum 119.000 euro. Finanțarea acordată de instituția de credit este garantată de stat în procent de maximum 60% și acperă maximum 85% din prețul acțiunilor de conservare, restaurare și punere în valoare”.

Proiectul merge acum la votul final al deputaților.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu