PENTRU ELEVI – Bursele școlare din anul școlar 2023-2024. 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Ministerul Educației a făcut publice o serie de date relevante în privința acordării burselor școlare începând cu anul școlar 2023 – 2024. Astfel, punerea în aplicare a prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a condus la majorarea cuantumului burselor școlare, respectiv bursa de merit de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună, bursa socială: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună și bursa tehnologică de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună.

„În privința burselor de merit, conform celor mai recente date transmise de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, peste 461.700 de elevi beneficiază în luna octombrie 2023 de acest tip de burse. În funcție de criteriile de acordare (media anuală/media de admitere), datele centralizate au evidențiat faptul că 82,78% din totalul burselor de merit sunt acordate elevilor care se încadrează în tranșa de medii 8.00 – 10.00.

De asemenea, trebuie menționat faptul că 52,55% din totalul burselor de merit sunt acordate pentru rezultate obținute pe tranșa de medii 9.50 – 10.00. 8,74% din totalul burselor de merit revin elevilor care se încadrează în tranșa de medii 5.00 – 7.99 și 1,84% din totalul burselor de merit este generat de mediile sub 5.00. Raportat la numărul total de burse școlare (peste 1.289.000), bursele acordate pentru medii situate pe această tranșă reprezintă 0,66%.

6,64% dintre bursele de merit sunt acordate pentru premii la etape județene sau naționale ale olimpiadelor/competițiilor școlare și extrașcolare. Precizăm, în acest context, că în anul școlar 2022 – 2023 au fost acordate peste 260.500 de burse de merit și peste 92.000 de burse de studiuelement ce relevă o majorare a numărului de beneficiari în acest an școlar. 

De asemenea, aproape s-a dublat numărul burselor sociale: peste 738.800 în acest an școlar, comparativ cu 389.490 de burse de ajutor social în anul școlar anterior.

Reiterăm că obiectivele burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale/a mediilor de admitere, vizează stimularea învățării individuale, încurajarea unei competiții constructive în fiecare clasă de gimnaziu și liceu din România, reducerea disparităților  sociale, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite, atât la examenele naționale, cât și la testările internaționale”, arată Ministerul Educației.

Autoritățile mai spun că metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost elaborată în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care stabilește explicit tipurile de burse și principalele condiții de acordare a acestora.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu