Organizația Salvați Copiii România a anunțat că peste un sfert dintre şcoli nu au spaţiu fizic adaptat pentru elevii cu dizabilităţi, respectiv sub jumătate dintre ele beneficiază de serviciile unui consilier şcolar permanent (Anchetă). Mai mult, în 54,7% dintre şcolile de masă unde învaţă şi elevi cu cerinţe educaţionale speciale (CES), consilierul şcolar vine doar săptămânal/ocazional, iar în 27,1% dintre şcolile din anchetă, spaţiul fizic nu este adaptat în niciun fel pentru elevii cu dizabilităţi.
„Salvaţi Copiii România a implementat un program complex de incluziune educaţională a copiilor cu CES şi de formare a cadrelor didactice, pentru ca aceşti copii să poată fi integraţi în învăţământul de masă. Experţi ai Salvaţi Copiii Norvegia au contribuit la formarea pe teren a cadrelor didactice.
În peste jumătate (54,7%) dintre şcolile unde învaţă şi elevi cu cerinţe educaţionale speciale (CES), consilierul şcolar vine doar săptămânal/ocazional, în vreme ce doar 44,3% beneficiază de serviciile unui consilier şcolar permanent. La nivelul lunii decembrie 2022, în România erau 79.720 de copii identificaţi oficial cu C.E.S. şi având certificat de handicap, potrivit datelor ANPDCA. Organizaţia Salvaţi Copiii România a prioritizat de-a lungul timpului programul de integrare socio-educaţională a copiilor vulnerabili, fie că sunt copiii aflaţi în situaţii de risc social, fie că sunt copiii cu cerinţe educaţionale speciale”, arată Salvați Copiii România.
„Procesul de incluziune educaţională a copiilor cu CES trebuie să înceapă cu pregătirea cadrelor didactice, astfel încât aceşti copii să fie atât integraţi în mediul şcolar, cât şi să beneficieze de predare şi metode pedagogice care să le faciliteze înţelegerea şi astfel un acces real la educaţie”, a arătat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv Salvaţi Copiii România.
Dragoș HOJDA