- Publicitate -
Ad imageAd image

Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD: A fost semnat Acordul pentru construcția podului rutier de frontieră peste râul Tisa

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Zi istorică azi, pentru Maramureș, în urma semnării Acordului între Cabinetul de miniștri al Ucrainei și Guvernul României privind construcția unui pod rutier de frontieră peste râul Tisa, la granița româno-ucraineană, între localitățile Bila Tserkva (Biserica Albă, Ucraina) și Sighetu Marmației (Maramureș, România). Premierul Marcel Ciolacu și omologul său ucrainean, Denys Shmyhal au semnat miercuri, 18 octombrie 2023, la finalul ședinței comune a executivelor celor două țări desfășurată la Kiev, Memorandumul care prevede construcția acestui pod așteptat de peste trei decenii în județul nostru. Proiectul care va fi realizat din fonduri europene are ca scop crearea unei căi de comunicație modernă cu implicații în dezvoltarea regională a zonei, a fluidizării traficului, creșterii siguranței utilizatorilor, micșorarea timpilor de parcurs, dar și scurtarea legăturilor rutiere, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Istoria acestui pod începe încă din anul 2009, atunci când Consiliul Județean Maramureș a realizat primul Studiul de Fezabilitate privind redimensionarea punctului de trecere frontieră în cadrul proiectului ”Granița MM – dezvoltarea și managementul infrastructurii de frontieră”. În anul 2015, CNAIR a preluat proiectul de la Consiliul Județean pentru a reactualiza SF-ul și a sublinia oportunitatea în vederea finanțării. La sfârșitul anului 2020, premierul a aprobat negocierea și semnarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de miniștri al Ucrainei și au început negocierile între Ministerul Transporturilor și celelate ministere cu implicații directe în realizarea acestui pod. Negocierile au fost finalizate și s-a ajuns la un acord agreat de ambele părți, fapt care a dus, azi, semnarea Memorandumului prin care s-a decis construcția unui nou pod rutier de frontieră peste râul Tisa. Partea română se angajează să finanțeze și construiască podul și drumurile conexe pe teritoriul statului român, în timp ce partea ucraineană va asigura realizarea drumurilor conexe până la pod în țara vecină, susține parlamentarul maramureșean, Gabriel Zetea.

Deputatul social-democrat de Maramureș a arătat că valoarea lucrărilor este de 169 de milioane de lei și finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Podul va avea o lungime totală de 261 m, din care 150 m se află pe teritoriul României. Contractul a fost semnat între Ministerul Transporturilor și Consiliul Județean Maramureș, iar durata de execuție a lucrărilor este de 20 de luni de la data începerii efective a lucrărilor. Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătură care se desprinde din drumul național DN 18 în dreptul poziției kilometrice 69+260, traversează cartierul Camara și apoi râul Tisa. Lungimea drumului de legătură desprins din drumul național DN 18 plus cea a podului (până pe teritoriul Ucrainei) este de 1,2 km.

”Vreau să le mulțumesc premierului României Marcel Ciolacu și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu că au făcut toate demersurile necesare pentru ca acestă construcție atât de așteptată și necesară să devină realitate. Prin memorandumul semnat azi, la Kiev, de către premierul Marcel Ciolacu și Cabinetul de miniștri al Ucrainei, acest vis al nostru, al maramureșenilor este la un pas de realizare”, a conchis deputatul Gabriel Zetea.

Tot azi a fost semnat și un Memorandum privind ”asigurarea tranzitului sigur al produselor ucrainene și o strategie privind dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei Ucraina – România și a infrastructurii conexe”. Comisia Europeană salută semnarea Memorandumului de înţelegere dintre guvernele României şi Ucrainei care va contribui şi mai mult la sporirea capacităţii culoarelor de solidaritate. Îmbunătăţirea trecerii frontierei dintre Ucraina şi România, prevăzută de acest Memorandum are deja finanţarea disponibilă din bugetul UE, de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Pe lista documentelor semnate la finalul ședinței comune a celor două state s-a aflat și un Protocol de implementare privind readmisia persoanelor, dar și un Memorandum de înțelegere între Ministerul Economiei din România și Ministerul pentru Industrii Strategice din Ucraina privind cooperarea în domeniul industriei de apărare.

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu