- Publicitate -
Ad imageAd image

Secretarul general al ONU: Orientul Mijlociu se află pe ”marginea prăpastiei”

Ad imageAd image

Orientul Mijlociu se află pe „marginea prăpastiei”, a avertizat secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, îndemnând totodată gruparea islamistă Hamas să elibereze imediat toţi ostaticii şi a făcut apel la un acces umanitar rapid în Fâşia Gaza, potrivit dpa, informează AGERPRES.

„Fiecare dintre aceste obiective sunt valabile prin ele însele”, a declarat Guterres într-un comunicat. „Ele nu ar trebui să devină monedă de schimb şi trebuie să fie puse în aplicare pentru că aşa este corect” de procedat, a afirmat el.

„Gaza nu mai are apă, electricitate şi alte bunuri esenţiale”, constată Antonio Guterres, potrivit căruia ONU dispune de stocuri de hrană, apă, produse nealimentare, medicamente şi combustibil în Egipt, Iordania, Israel şi Cisiordania, care ar putea fi trimise în Gaza „în câteva ore”, dacă personalul de acolo le-ar putea livra în siguranţă şi fără impedimente.

Fâşia Gaza, enclava de coastă controlată de Hamas, este una dintre cele mai dens populate zone din lume, cu aproximativ 2,2 milioane de persoane pe aproximativ 45 de kilometri pătraţi.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu