- Publicitate -
Ad imageAd image

AZI – Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Tot mai mulți români dezvoltă astfel de probleme

Ad imageAd image

Tot mai mulți români dezvoltă probleme de sănătate mintală, iar acest lucru nu este deloc de bun augur. Depresia este tot mai frecventă printre oameni, iar mulți dintre ei nu caută ajutor. Azi, 10 octombrie, avem Ziua Mondială a Sănătății Mintale. DSP Maramureș spune că sănătatea mintală reprezintă o stare de sănătate în care individul își realizează abilitățile, poate face față tensiunilor normale ale vieții, poate lucra productiv și este capabil să contribuie la dezvoltarea comunității.

„Este o resursă care le permite să își realizeze potențialul intelectual și emoțional, să își găsească și să-și îndeplinească rolurile în viața socială, școlară și profesională. Pentru societăți, sănătatea mintală bună a cetățenilor contribuie la prosperitate, solidaritate și justiție socială. În schimb, lipsa sănătății mintale impune costuri și pierderi multiple, cetățenilor și sistemelor sociale.

Sănătatea mintală este un drept fundamental și universal al omului, acesta incluzând dreptul de a fi protejat de riscurile pentru sănătatea mintală, dreptul la servicii de îngrijire de bună calitate, dar și dreptul la libertate, independență și incluziune în comunitate.
Sănătatea mintală este un lucru vital care ne permite să funcționăm și să ne dezvoltăm ca persoane, membri ai familiei și ai comunității. Ne ajută să facem față stresului și să ne adaptăm la schimbare, să construim relații sănătoase și să ne conectăm cu alți oameni. Ne sprijină în procesul de învățare și ne ajută să lucrăm productiv.

Ziua Mondială a Sănătății Mintale , marcată în fiecare an în data de 10 octombrie, prin tema „Sănătatea mintală este un drept universal al omului”, reprezintă o oportunitate pentru oameni și comunități de a-și îmbunătăți cunoștințele în acest domeniu, de a-și crește gradul de conștientizare și de a întreprinde acțiuni care promovează și protejează sănătatea mintală a tuturor, ca drept uman universal”, arată DSP Maramureș.

Autoritățile atrag atenția asupra faptului că prevalența tulburărilor mintale și de comportament aproape s-a dublat în România în ultimii 10 ani, ajungând de la valoarea de ~1566 cazuri la 100.000 de persoane în anul 2012 la ~2890 cazuri la 100.000 de persoane (3 cazuri la 100 de persoane) în anul 2021. Apoi, prevalența bolilor psihice (reprezentând doar o parte a tulburărilor mintale și de comportament) a crescut de 6 ori în ultimii 10 ani ajungând de la valoarea de ~218,3 de cazuri la 100.000 de locuitori în anul 2012 la valoarea de ~1303,5 cazuri la 100.000 de locuitori în anul 2021.

„Spre deosebire de afecțiunile somatice, identificarea și intervenția timpurie în cazul tulburărilor neuropsihice sunt mai dificile din cauza unor factori precum natura subiectivă a acuzelor și teama de stigmatizare. Persoanele care suferă de afecțiuni mintale au nevoie de suport și asistență medicală, dar stigmatizarea, discriminarea și încălcările drepturilor oamenilor cu afecțiuni mintale sunt larg răspândite în comunitățile de pretutindeni.

Crizele în curs de desfășurare în întreaga lume justifică tot mai mult prioritizarea sănătății mintale. În ciuda importanței sale, domeniul sănătății mintale primeşte doar o mică parte din atenţia şi resursele de care are nevoie. Rezultatul este acela că, pentru prea mulți oameni, atingerea și menținerea sănătății mintale este o provocare”, adaugă DSP Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu