În analiza Guvernului se află un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru bunurile proprietate publică a statului precum şi pentru administrarea eficientă a proprietăţilor statului. Subiectul s-a aflat în atenția Guvernului chiar ieri, în ședința de Guvern din 5 octombrie.
Actul normativ reglementează posibilitatea ca bunurile de natura clădirilor şi a terenurilor aferente, indiferent de natura acestora, echipamente încorporate în acestea, clădiri speciale, precum şi orice alte bunuri imobile, indiferent de natura acestora, intrate în proprietatea statului român prin confiscare, aflate în gestionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, situate pe teritoriul unor unităţi administrative-teritoriale, să fie transferate în domeniul public al acestora, fără plată.
„Beneficiarul transferului are obligativitatea de a respecta cumulativ mai multe condiţii: nu poate transfera bunurile în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale şi nu le poate înstrăina prin vânzare-cumpărare pe o perioadă de 10 ani de la data transferului; va executa lucrările de reparaţii curente şi întreţinere, precum şu lucrările de modernizare/reabilitare/reparaţii capitale care sunt necesare; va utiliza bunurile astfel cum s-a angajat prin cererea de transfer.
Acest transfer al bunurilor are ca scop dezvoltarea de proiecte investiţionale pentru comunităţile locale, prin Politica de Coeziune, pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi pentru realizarea investiţiilor din programe naţionale finanţate de la bugetul de stat sau investiţii din surse proprii ale autorităţilor publice locale sau judeţene.
O altă reglementare vizează instituirea regulii de indexare anuală a tarifelor, taxelor şi redevenţelor miniere şi petroliere, precum şi a redevenţelor pentru terenurile proprietate publică a statului cu destinaţie agricolă administrate de Agenţia Domeniilor Statului”, arată Guvernul României.
Dragoș HOJDA