- Publicitate -
Ad imageAd image

În Baia Mare și Lăpușel: Intervenții ale polițiștilor pe linia violenței în familie

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Miercuri, 4 octombrie, polițiștii băimăreni au intervenit în urma unei sesizări prin apel 112 în fața unui local din municipiu.

În urma deplasării la fața locului și din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 47 de ani din Șișești, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi amenințat-o pe fosta lui concubină, respectiv o femeie de 47 de ani din Baia Sprie. Polițiștii efectuează în continuare cercetări într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de violență în familie.

Polițiștii Postului de Poliție Recea, în baza unei sesizări prin S.N.U.A.U. 112 s-au deplasat în Lăpușel, unde s-a produs un scandal în familie între doi soți în vârstă de 36 și 43 de ani, care s-ar fi manifestat prin violență asupra tatălui apelantei și adresarea de amenințări. În acest caz, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991 Republicată

În ambele situații, polițiștii au emis ordine de protecție provizorii pe numele celor doi bărbați.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu