- Publicitate -
Ad imageAd image

CRIZA RĂZBOI UCRAINA – Bani pentru crescătorii de bovine. Câți bani au intrat în județ

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că efectuează plata ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Și din Maramreș avem beneficiari ai acestui tip de ajutor. La nivel național suma totală autorizată la plată este în valoare de 83.111.259,58 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile O.U.G nr. 3/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

„Vorbim de Sesiunea II pentru un număr de 3.867 beneficiari și valoarea de 20.738.747,76 lei (cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap vacă adultă), tranșă suplimentară sesiunea I + II pentru un număr de 16.246 beneficiari și valoarea de 62.372.511,82 lei (cuantum suplimentar de 37 euro/cap vacă adultă). La Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Maramureș sumele autorizate la plată sunt următoarele: Sesiunea II – au fost autorizați la plată un număr de 216 beneficiari, pentru un efectiv eligibil de 2.214 capete, cu suma de 799.867,49 lei., respectiv sesiunea suplimentara I+II – au fost autorizați la plată un număr de 802 beneficiari, pentru un efectiv eligibil de 10.335 capete, cu suma de 1.892.473,41 lei.

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 3/2023.
Sumele primite prin alte scheme de sprijin finanțate de la bugetul de stat pe Secțiunea 2.1 – Cuantumuri limitate ale ajutoarelor, pct. 56, lit.a) din Comunicarea Comisiei Europene, se deduc din pragul maxim de 250.000 euro/beneficiar”, a anunțat APIA Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu