Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sprijină o lege a malpraxisului care respectă independenţa profesională a medicilor, încurajează activitatea medicală, descurajează medicina defensivă şi nu duce la „înrobirea” corpului medical din punct de vedere financiar, informează AGERPRES.
„În spaţiul public circulă tot felul de informaţii legate de malpraxis şi de faptul că se încearcă dezincriminarea activităţii medicale. Suntem perfect de acord. Ministerul Sănătăţii, din păcate, nu a primit din partea Colegiului Medicilor din România niciun fel de document oficial. Am avut o discuţie preliminară în urmă cu mult timp cu domnul profesor Coriu (prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România – n.red.), sprijinim orice fel de iniţiativă legislativă, care însă trebuie să respecte două lucruri: trebuie să respecte independenţa profesională a medicilor, pe de o parte, şi să încurajeze activitatea medicală şi să descurajeze medicina defensivă, cu precizarea că această dezincriminare are anumite limite, pentru că o acţiune penală a unei persoane fizice nu poate fi împiedicată de nicio lege, pentru că este anticonstituţional, deci trebuie să înţelegem lucrul ăsta”, a afirmat duminică Alexandru Rafila la o conferinţă de presă.
El a menţionat că o lege a malpraxisului nu trebuie să ducă la „înrobirea” medicilor din punct de vedere financiar.
„Şi al doilea lucru care cred că este extrem de important şi aş vrea ca toată lumea, mai ales colegii medici, să îl reţină: nu trebuie să avem o lege a malpraxisului care să pună în funcţiune un mecanism care să înrobească medicii din punct de vedere financiar. Nu trebuie să ajungem în situaţia în care medicii să trebuiască să plătească sume mari de bani după un an, doi ani de funcţionare a unei astfel de legi, încât ei să îşi poată dobândi dreptul de liberă practică. Dreptul de liberă practică al unui medic este sfânt, nu trebuie condiţionat de plata unor sume mari către societăţile de asigurări”, a adăugat ministrul.