Posibilitatea de a lucra în Italia a reprezentat pentru multe femei românce o ancoră de salvare, o sursă de venit pe care în țară nu reușeau nicicum să o aibă. După ce marile fabrici ale României și-au închis porțile, cu o economie în declin și o rată a șomajului mereu în creștere, milioane de românce au fost nevoite să plece la muncă, în străinătate, pentru a-și întreține familiile rămase în țară.
În Italia, o țară cu o populație în scădere și care îmbătrânește într-un ritm rapid, majoritatea au găsit de lucru ca îngrijitoare de bătrâni.
Cu banii câștigați au plătit datorii, și-au purtat copiii în facultate, au construit case, au trimis lunar bani pentru nevoile celor rămași în urmă. Acum, după zeci de ani de muncă în familiile italiene, multe au ajuns la vârsta pensionării și se întorc în țară pentru a se bucura de liniștea și odihna binemeritată.
„Toate la timpul lor…”, așa și-a intitulat postarea publicată într-un grup Hubertine Butoi, o fostă îngrijitoare româncă revenită în țară după mulți ani de muncă în Italia.
Hubertine ne-a povestit că a lucrat în Italia ca îngrijitoare fixă (a locuit la domiciliul persoanelor asistate) timp de 18 ani, iar acum primește pensie atât pentru anii lucrați în Italia, cât și pentru cei din România. S-a întors la Isaccea, un oraș în județul Tulcea și consideră că „Toate sunt la timpul lor”. Acesta este un adevăr fundamental al vieții, care ne amintește că toate lucrurile au momentul lor potrivit, iar venirea în Italia și întoarcerea acasă sunt doar două exemple în acest sens.