- Publicitate -
Ad imageAd image

Băimăreancă bătută cu bestialitate de propriul soț

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Săptămâna aceasta o băimăreancă a fost agresată fizic de soțul ei în maniera în care a fost nevoie de intervenția unui echipaj S.M.U.R.D. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ca ulterior instanța să decidă arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

”Actele de violență în familie nu pot fi trecute cu vederea. Familia trebuie sa fie locul în care fiecare om își găsește liniștea și echilibrul pentru a funcționa armonios în societate. De aceea astfel de fapte sunt tot mai aspru pedepsite.

Pentru a preveni relațiile disfuncționale și/sau pentru a recunoaște o relație abuzivă, polițiștii de prevenire vă reamintesc formele violenței domestice.

Orice persoană care este agresată, verbal, sexual, psihologic, social, economic, spiritual, cibernetic de către un membru al familiei este victimă a violenței domestice. Copiii care sunt martori ai acestei forme de abuz sunt de asemenea victime, prin amprenta psihologică pe care aceasta o lasă în subconștientul lor.

Polițiștii încurajează victimele să sesizeze poliția ori de câte ori se simt în pericol, pentru ca episodul de violență să nu aibă un deznodământ tragic, sau să nu fie urmat de un alt episod cu un deznodământ tragic.

Victimele violenței domestice, în situații de urgență au la îndemână Serviciul Național Unic pentru Apeluri  de Urgență 112. Acestea pot să se adreseze poliției și ulterior, pentru a face o plângere.

Victimele violenței în familie trebuie să știe că polițistul care intervine la fața locului poate emite un ordin de protecție provizoriu, în baza unui formular de evaluare a riscului, astfel, dacă viața și integritatea fizică ori libertatea ei este pusă în primejdie, agresorul este evacuat din locuință și obligat să păstreze o distanță minimă stabilită față de victimă, pentru o perioadă de 5 zile. În acest timp victima poate solicita instanței emiterea unui ordin de protecție care poate fi emis pentru o perioadă de până la 6 luni de zile.

O altă instituție care vine în sprijinul victimelor violenței în familie este Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului. Aceasta le pune la dispoziție locuințe protejate, două centre maternale, consiliere psihologică/ vocațională, grupuri suport. Perioada pentru care victimele violenței domestice pot fi găzduite în locuințele protejate este de până la un an de zile.

De asemenea se pot adresa și Centrului Social Tranzit destinat victimelor violenței domestice care oferă găzduire pentru maxim 6 luni de zile. Centrele de primire în regim de urgență asigură pe lângă găzduire, asistență familială atât victimei cât și minorilor aflați în îngrijirea acesteia, protecție împotriva agresorului, asistență medicală, hrană, consiliere psihologică și consiliere juridică. Adresa locuințelor protejate precum și a centrelor de primire este secretă publicului larg.

Totodată există și o aplicație gratuită, concepută pentru victimele violenței domestice, numită Bright Sky, care poate fi descărcată în orice telefon de pe Play Store și un număr de telefon în regim gratuit și nonstop, de tip Help Line: 0800 500 333.

De asemenea, agresorii trebuie să știe că violența în familie este infracțiune și se pedepsește.

Pedepsele pentru faptele de amenințare, hărțuire, lovire sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice, omor, dacă sunt comise asupra unui membru al familiei, se majorează cu o pătrime.

Ultimele modificări legislative prevăd că, dacă pe numele agresorului a fost emis un ordin de protecție provizoriu de către polițist sau un ordin de protecție de către instanță și este încălcat, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Polițiștii încurajează victimele violenței domestice să sesizeze poliția, dar în egală măsură descurajează abuzarea de acest drept”, spun reprezentanții IPJ Maramureș.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu