Duminică seară, 24 septembrie, la ora 20.31, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați de către un bărbat prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că ar fi fost agresat fizic de către un conducător auto care a intrat cu autoturismul într-un gard de pe Ulița Militarilor din comuna Săcel.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că în momentul producerii accidentului rutier, la volan s-ar fi aflat un bărbat de 45 de ani din Săcel, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu apelantul, l-ar fi lovit cu palma peste față.
Conducătorului auto i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat. Acesta a fost condus la Centrul de Permanenţă Dragomireşti pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, unde, în prezența personalului medical de gardă a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice de sânge.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și lovirea sau alte violențe.
ZiarMM