Se reiau protestele în fața Prefecturii Maramureș de săptămâna viitoare. Florin Hossu, liderul Cartel Alfa Maramureș, a precizat că acțiunea de protest constă în pichetarea Prefecturii, în data de 19 septembrie, între orele 10 și 11, motivele fiind legate de nepunerea în plată a hotărârilor judecătorești definitive. Hossu spune că oamenii s-au săturat de promisiuni și vor fapte. Răbdarea angajaților din sistemul de asistență socială s-a terminat.
„Acest protest este și datorită intenției Guvernului de a restructura unele sisteme, printre care și asistența socială. Și așa se lucrează subdimensionat, ori dacă dorim servicii de calitate nu putem să tăiem cu barda în acest sistem. Da, este adevărat, sistemul trebuie regândit și reorganizat, dar nicidecum restructurat, ca și forță de muncă. Am declanșat deja procedura de executare a conturilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Maraureș, pentru că ne-am săturat de trei luni de zile să ne tot amâne. Ca fapt divers, expertiza contabilă o să coste în jur de 30.000, ori întrebăm și noi dacă își permite CJ Maramureș să plătească din banii contribuabililor încă cel puțin 30.000 lei, pe lângă drepturile salariale câștigate în instanță? ”, a precizat Florin Hossu, președintele Cartel Alfa Maramureș.
Nu este pentru prima dată când avem astfel de proteste în fața Palatului Administrativ. Aproape în fiecare an sunt probleme cu salariile asistenților personali ai persoanelor cu handicap și aproape în fiecare an avem proteste pe această temă.
Dragoș HOJDA