Ministrul Educației, Ligia Deca, a participat la inaugurarea unei creșe în orașul Tăuții-Măgherăuș. Aici pot fi înscriși copiii cu vârsta până la 3 ani, creșa fiind dotată la standarde europene.
”Am încheiat vizita doamnei ministru al Educației, Ligia Deca, în Maramureș cu inaugurarea Creșei din orașul Tăuții-Măgherăuș, care are 60 de locuri.
Este o investiție importantă, care vine în sprijinul părinților și le oferă posibilitatea de a-și înscrie copiii cu vârsta până la 3 ani la o unitate de învățământ specializată în educarea și îngrijirea acestora.
Creșa din orașul Tăuții-Măgherăuș este dotată la standarde europene, fiind un proiect realizat din fonduri UE, finanțat prin Programul Operațional Regional.
Felicitări domnului primar al orașului Tăuții-Măgherăuș, Dumitru Marinescu, și întregului aparat din cadrul primăriei pentru implementarea acestui proiect necesar pentru comunitatea din Tăuții-Măgherăuș!
Mulțumesc doamnei ministru Ligia Deca pentru susținerea proiectelor prin care dezvoltăm infrastructura educațională din Maramureș”, a spus Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
ZiarMM