Handbal masculin: CS Minaur, doar egal acasă cu Buzău (VIDEO)

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

CS Minaur Baia Mare a debutat pe teren propiu în noul sezon al Ligii Zimbrilor cu un egal în fața formației ACS HC Buzău, scor 27-27, după ce la pauză echipa băimăreană a condus cu 2-1.

A fost un meci destul de echilibrat, chiar dacă Minaur a condus până în minutul 50 (la un moment dat și cu patru goluri), moment în care oaspeții au egalat și au preluat conducerea.

A fost un final infernal, cu echipa buzoiană aproape de victorie. Cu 10 secunde înainte de sfârșit, Buzău conducea cu un gol, însă apărarea om la om a dat roade pentru băimăreni, care au reușit să egaleze chiar în ultima fază, prin Milan Kotrc.

Din păcate, Minaur nu a știut să-și conserve avantajul de pe tabelă pe fondul unei serii de erori și ratări. Se pare că băimărenii au probleme serioase cu constanța pe întreaga durată a unui meci, așa cum s-a întâmplat și cu Constanța în Supercupa României.

Au lipsit de la gazde Nikola Ivanovic, Stevan Vujovic și Daniel Bera. Duminică, 10 septembrie, vom juca în deplasare la Sighișoara.

Statistică csminaur.ro:

  • CS Minaur: Anton Terekhov (10 intervenții), Barna Buzogany (o intervenție); Hayder Al-Khafadji nu a jucat – Tudor Botea 7 (unul din 7m), Artem Kozakevych 5 (4 din 7m), Robert Nagy 4, Stefan Vujic 3, Milan Kotrc 3 (unul din 7m), Anderson Mollino da Silva 3, Nemanja Ratkovic 1, Gabriel Cumpănici 1, Tomas Cip, Erik Pop, Viorel Fotache. Nu au jucat: Ovidiu Ardelean, Lucas Sabou. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
  • HC Buzău: Vasile Cristian Tcaciuc (6 intervenții), Ghenadi Komok (7 intervenții, a apărat și 2 de 7m) – Ionuț Broască 5, Ivan Mosic 5, Mihajlo Mitic 4, Aidenas Malasinskas 4Sergio Barros 4 (2 din 7m), Luka Mitrovic 2, Zavenică Dumitrana 1, Valentin Ivancenco, Mihai Anton 1, Bogdan Păunescu, Viaceslav Sadovii, Bogdan Meduric, Andrei Bejinariu, Robert Cîtu. Antrenori: Gabriel Armanu, Liviu Mironescu.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu