În Baia Mare vom avea o nouă biserică. Piatra de temelie a fost pusă la finalul lunii iulie a acestui an, fiind o biserică care se va ridica cu ajutorul familiei primarului de Baia Mare în memoria tatălui edilului municipiului reședință de județ. Asta ne spun oficialii Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
„Sunt fericit că am mai sărbătorit un moment sacru, am pus piatră de temelie pentru o nouă biserică în Baia Mare, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina”, alt mucenic pătimitor, militar de data aceasta, care va fi biserica unui aşezământ social-filantropic cu acelaşi nume şi pe care o rânduim şi o vom înălţa şi vom organiza şi biserica şi aşezământul, în memoria tatălui său, care s-a stins devreme din viaţă”, spun reprezentanții Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
„Este o parte industrială aici, în această parte a oraşului. Toate blocurile de pe strada aceasta au fost construite pentru muncitorii din zona industrială. Acuma tot aşa a rămas, deşi marile întreprinderi s-au închis, sunt muncitori care lucrează în Baia Mare, iar cei mai mulţi, la sfârşit de săptămână, pleacă la ţară, pentru că provin din zona rurală, dar noi încercăm să îi ţinem şi vineri, sâmbătă, duminică la biserică. Dacă la început erau câţiva credincioşi la slujbă, acuma vin în număr tot mai mare. Aş spune că mulţi dintre colegii mei de la alte biserici ar putea deveni puţin invidioşi pentru că aici vine lumea, vine credinciosul pentru că Îl caută pe Dumnezeu.
Noi asta vrem să facem, să-i apropiem de Dumnezeu, dar să le punem în suflet pe Dumnezeu, pentru că la ei asta le lipseşte. În momentul în care zici că ai dat în depresie sau eşti agitat, înseamnă că lipseşte Dumnezeu din suflet şi noi asta trebuie să facem, să le punem înapoi pe Dumnezeu în suflet. Acum slujim la Centrul Social Romani. Acolo Episcopia cu primăria au găsit o înţelegere şi într-un spaţiu este o sală de mese, în care, în timpul săptămânii copiii îşi desfăşoară activitatea, primesc la amiază o masă caldă, iar apoi îşi fac temele. La sfârşit de săptămână intră în activitate preotul cu slujba de vineri seara, cu slujba de sâmbătă şi Sfânta Liturghie de duminică”, spune Pr. Ioan Claudiu Băban, paroh.
FOTO Episcopia Maramureșului și Sătmarului
Dragoș HOJDA