Un număr de cinci proiecte de hotărâre au fost pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de Consiliu Local care a avut loc azi, 22 august, în sistem online. Știm că săptămâna viitoare vom avea o ședință de Consiliu Local cu prezență fizică, pe ordinea de zi fiind proiecte care vor încinge spiritele.
Azi s-a discutat despre Castelul Pocol, pe ordinea de zi a ședinței fiind un proiect de hotărâre care face referire la acest obiectiv de pe Valea Borcutului. Consiliul Județean a administrat acest imobil până la un moment dat, fiind predat celor de la Primăria Baia Mare. Acum s-a spus că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se putea demara lucrările la acest obiectiv care ulterior va deveni o atracție turistică. Cel puțin asta speră Primăria Baia Mare. Doar că până să se apuce de lucru, acest castel care are o poveste interesantă ar putea să se prăbușească, nivelul de degradare al clădirii fiind unul extrem de avansat.
S-a spus azi că este nevoie de 15 milioane de lei fără TVA pentru a readuce la viață acest castel. Asta este suma solicitată pentru acest obiectiv, mâine fiind deschisă linia de finanțare pe monumente istorice. Unii consilieri locali au cerut dovada existenței Proiectului Tehnic pentru acest obiectiv, despre care s-a spus că nu există de fapt. Au fost contre între primar și unii consilieri locali pe acest subiect, semn că și dintre aleșii locali sunt mulți care nu cred că acest proiect va deveni realitate. La fel ca poate mulți alți băimăreni. Punctajul mic ar putea însemna pierderea finanțării – după cum atrag atenția unii aleși locali.
Dragoș HOJDA