- Publicitate -
Ad imageAd image

MARAMUREȘ – Controale pe asistență socială și centre de îngrijiri medicale

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Controale la centrele de îngrijiri medicale din Maramureș efectuate de inspectorii de muncă. În perioada 01.-18.08.2023 s-a desfășurat o Campanie Națională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor de către angajatorii care desfășoară activitate în următoarele domenii: Alte activități de asistență socială, cu cazare, cod CAEN 8790, alte activități de asistență socială, fără cazare, cod CAEN 8899, Alte activități ale centrelor de îngrijire medicală, cod CAEN 8710, Activități ale centrelor de recuperare psihică și de dezintoxicare, exclusiv spitale, cod CAEN 8720.

„La nivelul județului Maramureș în perioada amintită au fost controlate un număr de 29 de entități, fiind constatate un număr de 86 de neconformități, 51 în domeniul relațiilor de muncă și 35 în domeniul securității și sănătății în muncă, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere și intrare în legalitate. Au fost aplicate un număr de 38 de sancțiuni contravenționale respectiv, 37 de avertismente și o amendă în valoare de 8.000 de lei”, arată ITM Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu