- Publicitate -
Ad imageAd image

Minaur a terminat pe locul 3 în Supercupa României

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Sâmbătă și duminică, 19-20 august, în sala “Dinamo” din Capitală, s-au disputat partidele turneului Final 4 din Supercupa României la handbal masculin, prima întrecere oficială intercluburi dins sezonul 2023-2024. După ce a pierdut în prima zi cu CSM Constanța cu 24-27 (având însă 17-11 la pauză), Minaur s-a impus după prelungiri în finala mică, cu CSU din Suceava.

Meciurile cu Suceava din ultimele două sezoane au fost extrem de interesante. Acum două sezoane, Minaur a învins echipa moldavă de trei ori, la un singur gol diferență, ba chiar cu goluri marcate în ultimele secunde sau cu noroc la aruncările sucevenilor din ultimele secunde. Anul trecut, Suceava ne-a luat toate cele șase puncte puse în joc, cu victorie și în Baia Mare și pe terenul lor. Acum, lucrurile au fost extrem de împărțite. Suceava a cam dominat șrimele 60 de minute, Minaur a fost mult peste în prelungirile meciului. Până la urmă, e un loc trei și o victorie care ar putea lucra la moral.

S-au marcat goluri cât pentru două meciuri, s-a jucat într-un ritm extrem de rapid, s-au ;i făcut destule greșeli, cert este că Minaur a prins aripi în ultima parte a meciului, când portarii au început să prinde câteva mingi, iar mai apoi, e clar că Baia Mare a avut bancă mai bună, a putut rula mai bine jucătorii și s-a impus pe final. A fost o victorie, a mai fost o repriză foarte bună cu CSM Constanța, acum ne vom axa pe Liga Zimbrilor, acolo unde Minaur debutează cu un meci foarte tare, în deplasare la Dinamo.

CS Minaur Baia Mare – CSU din Suceava: 47-43 (20-21; 38-38)

  • Sala “Dinamo” din București
  • Arbitri: Mihai Pîrvu (București) – Radu Mihai Potîrniche (Buzău). Observator: Viorel Vicea (București)
  • Aruncări de la 7m: 1-5 (transformate: 1-4; a ratat Gavriloaia). Minute de eliminare: 6-12 (Nagy, Vujic, Ratkovic / Bruj 2, Balazs, Dascălu, Gavriloaia, Iordachi)
  • CS Minaur: Anton Terekhov (5 intervenții), Hayder Al-Khafadji (7 intervenții, a apărat și un 7m) – Gabriel Cumpănici 8 (unul din 7m), Robert Nagy 7, Tudor Botea 5, Nemanja Ratkovic 5, Viorel Fotache 5, Anderson Mollino da Silva 4, Milan Kotrc 3, Tomas Cip 3, Stefan Vujic 3, Lucas Sabou 3, Nikola Ivanovic 1, Erik Pop. Nu au jucat: Stevan Vujovic, Ovidiu Ardelean. Antrenori: Alexandru Sabou, Ionuț Irimuș, Mihai Bușecan
  • Suceava: Darius Makaria (9 intervenții), Mihai Merlă (4 intervenții) – Claudiu Lazurcă 8, Răzvan Gavriloaia 8 (2 din 7m), Vencel Csog 6 (unul din 7m(, Leonard Ștefan 4, Alexandru Bologa 3, Eduard Iordachi 3, Botond Balazs 3, Alex Dascălu 3, Aron Dedu 2, Cătălin Zarițchi 2 (din 7m), Cosmin Lupu 1, Andrei Bruj, Albert Vizitiu, Codrin Radu. Antrenori: Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu, Iulian Andrei.

csminaur.ro

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu