Leul rezistă asaltului guvernamental

Ad imageAd image
Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.Oferte turism în Grecia 2026 cu plecări din Baia Mare și Cluj. Vezi toate zborurile.

Săptămâna trecută, BNR a menținut dobânda de politică monetară la 7%/an, iar guvernatorul Mugur Isărescu a afirmat că aceasta se va menține la acest nivel cel puțin până la sfârșitul acestui an. Pe de altă parte, inflația a scăzut sub pragul de 10%, prima dată după aprilie 2022.

Prețurile de consum au coborât în iulie la 9,5%, față de 10,3% în iunie, iar rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2023/decembrie 2022) este de 4,4%, conform datelor publicate vineri de INS.

Adâncirea fracturii din bugetul de stat, provocată de politicile „populiste” ale PSDNL, nu a afectat evoluția leului, investitorii fiind mulțumiți cu stabilitatea oferită de BNR.

Miercuri, la prezentarea Raportului asupra inflației, Mugur Isărescu a afirmat că evoluția stabilă a leului a ajutat la temperarea inflaţiei şi la stabilitatea financiară, însă „dacă corecţia fiscală şi consolidarea fiscală nu ating nivelurile care sunt percepute a fi necesare de către instituţiile cu care lucrăm, o bună parte din corecţie se va face de către pieţe (…) Când corecţia se face prin mecanisme de piaţă este mult mai greu de controlat. Se duce pe curs, nu o să mai intre prea mulţi bani în România. Noi dacă avem acum o rezervă extraordinară, chiar dacă protejăm presiunile pe curs, dispare lichiditatea din piaţă şi cresc dobânzile. Depinde de cum se va face această corecţie fiscală”.

Cursul euro a scăzut de la 4,9497 lei, la începutul perioadei, la 4,9418 lei, în ședința de vineri, când transferurile s-au realizat în culoarul 4,939 – 4,944 lei iar închiderea a fost la 4,939 lei.

„Ne așteptăm ca BNR să mențină ratele de dobândă nemodificate până la jumătatea anului 2024”, observă o analiză BCR.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,40 la 6,41%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,50% iar cel la 12 luni la 6,66%.

Săptămâna trecută, Trezoreria, care a acoperit deja 67% din necesarul brut de finanțare din acest an, s-a împrumutat până în octombrie 2026 cu 600,7 milioane lei la un randament mediu de 6,58%, și cu 485 milioane lei cu scadența în februarie 2038 la un cost mediu anual de 6,90%.

Euro s-a depreciat vineri până la 1,0943 dolari, după publicarea datelor referitoare la evoluția prețurilor de producție din Statele Unite, care au crescut în iulie cu 0,3%, ceea ce ar putea determina Rezerva Federală să nu renunțe la majorarea dobânzii de politică monetară care se situează în prezent la 5,25 – 5,50%. În piața locală, cursul dolarului a fluctuat între 4,4866 și 4,5112 lei, cel de la finalul săptămânii fiind stabilit la 4,5007 lei.

Francul elvețian a încheiat săptămâna cu o medie de 5,1298 lei iar lira sterlină cu una de 5,7157 lei.

Prețul gramului de aur a crescut vineri marginal la 277,5511 lei, ca efect al aprecierii monedei americane în timp ce metalul galben a scăzut la 1.912 – 1.921 dolari.

Bitcoin s-a tranzacționat la sfârșitul săptămânii între 29.250 și 29.450 dolari iar fluctuațiile ether s-au limitat la culoarul 1.840 – 1.850 dolari.

Analiza cuprinde perioada 7 – 11 august

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu