- Publicitate -
Ad imageAd image

Prima tabără de educație medicală dedicată copiilor cu diabet zaharat din Maramureș (FOTO)

Ad imageAd image
Ad imageAd image

Consiliul Județean (CJ) Maramureș, alături de cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență dr. Constantin Opriș” (SJUBM), a contribuit substanțial la organizarea primei tabere gratuite de educație medicală dedicată copiilor cu diabet zaharat din Maramureș și părinților acestora. Diabetul zaharat este o boală pentru care copiii și părinții lor au nevoie de educație medicală constantă.

”Când am vizitat tabăra, alături de Alexandru Oros, managerul Spitalului Județean de Urgență, și de domnul Dr. Lucian Bogdan, directorul medical SJUBM, am constatat implicarea unui număr mare de profesioniști în organizarea acesteia: cinci medici – în frunte cu dr. Gabriela Florian (medic primar pediatru, medic șef secția pediatrie de la spitalul județean, președinte al Asociaței Primero, inițiatoarea proiectului), patru asistente medicale, un psiholog, ajutați de câțiva voluntari. Impresionantă desfășurare de forțe pentru pentru tabăra care a avut loc la Complexul Turistic Șuior, în perioada 6 – 12 august, la care au participat 18 copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 17 ani, însoțiți de către un părinte. Felicitări tuturor pentru implicare” – a apreciat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

Pentru copiii din tabără, programul a îmbinat acțiunile recreative cu orele de educație medicală. Educație care, dincolo de tratamentul medicamentos, înseamnă dobândirea deprinderii de a gestiona stresul și abilitatea de a rezista unora dintre tentațiile firești ale copilăriei. Pe toată durata taberei valorile glicemice au fost monitorizate continuu (24/7).

Prima ediție a acestei tabere a fost o reușită și, ținând cont de incidența acestei boli în rândul copiilor, trebuie organizată în continuare.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu