- Publicitate -
Ad imageAd image

Maramureș: S-a implicat în traficul de droguri deși era încarcerat

Ad imageAd image
Ad imageAd image

În urma uneia dintre perchezițiile efectuate la data de 7 august 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au descoperit un telefon mobil, care era introdus ilegal, în camera în care se află încarcerat unul dintre bănuiți.

La data de 9 august 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș, cu propunerea de arestare preventivă a unei persoane bănuite pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

”Persoana bănuită este arestată preventiv, într-o altă cauză penală, în care s-a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuare de operațiuni cu substanțe psihoactive, trafic de droguri de risc și de mare risc și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată.

Din cercetări a reieșit că, deși era încarcerat într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă, i-ar fi contactat telefonic (prin intermediul unui terminal mobil introdus ilegal) pe ceilalți bănuiți, implicându-se în activitatea de achiziționare și comercializare a drogurilor de mare risc.

Astfel, bărbatul este bănuit și de săvârșirea infracțiunii de introducere, în mod ilicit, de telefoane mobile, într-un penitenciar sau centru de reţinere şi arestare preventivă.

În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Maramureș a dispus arestarea preventivă a persoanei în cauză. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipale din Baia Mare, al luptătorilor și criminaliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmite DIICOT.

ZiarMM

Distribuie articolul
- Advertisement -
Adaugă un comentariu